Cerasela Maria MĂCIUCĂ

Specialist în managementul serviciilor sociale
Încă din anul 2000 lucrez în domeniul asistenței sociale și sunt omul care pune umanitatea mai presus de orice alt sentiment. Am început prin a fi voluntar încă din copilărie și am continuat cu mare bucurie și implicare directă în Direcția pentru Protecția Copilului. Trecerea mea s-a făcut prin diverse servicii sociale, lucrând atât cu persoanele cu dizabilități, oamenii străzii și ajungând la cele mai vulnerabile persoane, persoanele vârstnice. Mă ghidez în managementul pe care l-am implementat prin deviza „respect și disciplină” ceea ce mă face să ies uneori din tiparele sociale de astăzi. Sunt și voi rămâne o persoană aplecată către nevoile reale și schimbările adaptate fiecărei generații. Asistența socială nu are reguli matematice, dar poate avea reguli umane și strategii clare. Cu speranța că și noi vom deveni vârstnici, sper și îmi doresc să ne îndreptăm atenția spre prevenție și calitatea serviciilor reale din România.

Mirela Fița

Psiholog clinician specialist și psihoterapeut,

Consilierea psihologica pentru persoanele varstnice si apartinatorii lor este un domeniu complex si specializat care vizeaza imbunatatirea calitatii vietii si gestionarea problemelor emotionale si psihologice specifice acestei grupe de varsta, precum si suportul acordat familiilor si celor apropiati.

Consilierea persoanelor varstnice
  • Probleme emotionale: Persoanele varstnice pot intampina probleme emotionale precum depresia, anxietatea sau singuratatea, generate de pierderea partenerului de viata, izolarea sociala sau probleme de sanatate.
  • Gestionarea durerii: Durerea fizica si problemele de sanatate cronice au un impact semnificativ asupra starii emotionale si calitatii vietii.
  • Tulburari cognitive: Tulburari cognitive precum dementa sau boala Alzheimer necesita o abordare specializata pentru gestionarea simptomelor si sprijinirea persoanei afectate.
Consilierea apartinatorilor
  • Sprijin emotional: Apartinatorii pot fi supusi unui stres considerabil din cauza ingrijirii unei persoane in varsta, fiind esential sa beneficieze de suport emotional si resurse pentru gestionarea emotiilor si stresului.
  • Informare si educatie: Furnizarea de informatii si educatie despre ingrijirea persoanelor varstnice, tulburarile asociate varstei si strategii de gestionare a situatiilor dificile poate fi de ajutor.
  • Sprijin in decizii: Consilierea ofera sprijin in luarea deciziilor referitoare la ingrijirea persoanei varstnice, inclusiv optiuni de ingrijire.
  • Comunicare eficienta: Imbunatatirea comunicarii intre persoanele varstnice si familiile lor contribuie la cresterea intelegerii si sustinerii reciproce.

Consilierea psihologica pentru persoanele varstnice si apartinatorii lor necesita o abordare integrata, adaptata nevoilor individuale si contextului familial, punand accent pe empatie, intelegere si sprijin reciproc.

WhatsApp Image 2024-04-23 at 18.21.39_be6f6525
WhatsApp Image 2024-05-28 at 15.44.57_37ba0d3c

Dr. Iulia ENACHE

Medic geriatrie-gerontologie,

cu o abordare multidisciplinara a pacientului, cu o experinta de peste 10 ani in a acorda sprijin pacientului si membrilor familiei acestuia.

Scopul meu este de a preveni, diagnostica si trata patologia pacientului varstnic, iar componenta profilactica se adreseaza persoanelor peste 40 de ani.

Important este a diferentia efectele normale ale imbatranirii de afectiunile patilogice ale varstnicului.

Dedicarea, intelegerea si empatia m-au ajutat in a crea relatia cu pacientul, de a avea rezultate care au adus fericirea in cariera si de a aduce imbunatatirea calitatii vietii pacientilor.