Pe data de 23.05.2024, la Sala Dalles, a avut loc dezbaterea „SE ÎNCHID CĂMINELE DE BĂTRÂNI! UNDE AJUNG BUNICII NOȘTRI?”. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Calitatea Vieții Persoanei Vârstnice „Acad. Nicolae Cajal”, Patronatul Furnizorilor Privați de Servicii Sociale, împreună cu Asociația Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici și Federația Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung. Tema principală a fost Ordinul 179/2023 și Legea 100/2024, care reformează întregul sistem de asistență socială, modalitățile de implementare în sectorul serviciilor sociale și îngrijirea pe termen lung.
La dezbatere au participat reprezentanți ai autorităților statului, precum Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Afacerilor Interne prin reprezentanți ai IGSU, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, reprezentanți ai Senatului României, dar și profesioniști importanți din domeniul îngrijirii vârstnicilor, precum prof. univ. Gabriel Ioan Prada – președinte SRGG, prof. univ. Verginia Vedinaș – președinte al Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”, farm. Speranța Prada – președinte Fundația Ana Aslan. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai DGASPC-urilor, AJPIS-urilor, DSP-urilor, dar și furnizori de servicii sociale la nivel național, împreună cu aparținătorii și beneficiarii lor. În total, aproximativ 400 de persoane au participat la dezbatere.
Mulți dintre noi am uitat zicala „Cine nu are bătrâni să-și cumpere”. Trăim într-o epocă în care vârstnicul pare că nu mai are valoare, nu mai contează cine a fost, ce a făcut sau dacă ne mai este de folos. Dacă la nivel european se organizează conferințe și întruniri dedicate demnității vârstnicului, la noi se pare că vârstnicul nici nu mai contează! Înțeleg că trebuie să avem legi care să îmbunătățească serviciile sociale și că bunele practici trebuie să fie aplicate uniform și în România, dar nu sacrificând tot pe ei, seniorii acestei țări. Generațiile pe care le îngrijim au trecut prin diferite etape istorice, de la regalitate la comunism și apoi la democrație. Nu cred că mulți conștientizează câte traume și suferințe au fost imprimate în sufletul lor. Nu putem să-i tratăm că pe niște jucării stricate, să-i luăm și să-i mutăm de fiecare dată când statul vrea să mai facă o modificare legislativă, a declarat președinta asociației.







